Una din cele mai faine intitiative pe care le-am vazut in ultimul timp si la debutul careia am asistat ieri la Social Media Summit, a fost campania #suntuntaran. Sau, cum spunea Marta, suntem atat de preocupati sa ne afirmam, incat uitam cine suntem cu adevarat. Si da, recunosc, sunt o taranca!

Nu-i asa ca nu e usor sa recunosti ca esti taran? Cand am venit in Bucuresti, colegele de la facultate ma intrebau cum e la mine la tara. Si eu raspundeam mereu, amar ” stau la oras. Un oras frumos. Prima capitala a Tarii Romanesti.” Si dupa ceva timp, venea iar intrebarea “Si, cand te mai duci la tara?” 🙂

M-am dus din ce in ce mai rar, ce-i drept. Pentru ca Bucurestiul m-a acaparat. Sunt in Bucuresti de 16 ani. Prezent si el in campanie, Virgil Iantu i-a spus cuiva “sa nu te adaptezi la Bucuresti”. Eu m-am adaptat. Sau asa credeam pana azi. Azi cred ca inca mai pastrez urme de taranca si ma mandresc cu asta.

Strabunicul meu a fost un taran autentic. Muncea cu drag si nu se plangea niciodata de “prea greu”. Tin minte ca ne punea sa culegem corcodusele, pentru tuica. Si mie mi se parea foarte greu. Pentru ca erau foate multe. Atunci el imi spunea cu blandete “ochii te sperie, mainile te ajuta”. Asta a fost una din lectiile care m-au insotit de-a lungul vietii si una din frazele pe care le folosesc ori de cate ori simt ca e “prea mult”. Un motivational de milioane. De la un taran simplu.

De cate ori pe zi exclami “Ce taran!”. Sau “Bai, tarane?!” De multe ori. De prea multe ori.

Cum vedem sau auzim ceva de rău, cuvântul țăran ne vine automat în cap, iar expresii ca “Uite-l și pe țăranu’ ăla!” sau “Mamă, ce țărancă!” fac parte din peisajul nostru sonor de zi cu zi, fie că vorbim de mall, birou, net sau televizor.

Astăzi, țăran a ajuns să fie o rușine, deși, dacă stăm puțin și ne gândim, la a doua sau a treia generație, toți suntem țărani. Așa că haideți să ne aducem aminte ce înseamnă țăran cu adevărat.

Ce reprezinta de fapt un taran? Este un om care saluta. Caruia nu-i este rusine sa fie autentic. Care nu uita de unde a plecat. Care isi sustine apropiatii. Care isi asuma statutul. Care munceste. Care se bucura de rodul muncii. Care nu se plange conttinuu. Care respecta. Care rade. Care este simplu. Si modest.

Anul trecut, la o conferinta, am facut o paralela intre taranul care vinde branza si agentul de vanzari dintr-o companie. Taranul, dupa ce vinde branza, este fericit ca ai cumparat de la el, se asigura ca ti-a placut, te intreaba daca mai ai si nu uita niciodata ce ai ales si ce ti-a placut de la el. Asa ar trebui sa ne vindem si produsele. Sa nu ne fie rusine sa cerem feedback, sa intrebam, sa patram legatura si sa ne salutam clientii. Nu doar cu ofertele de paste si craciun 🙂

Salut cu mandrie si ma alatur cu drag acestei initiative. O initiativa a unei femei pe care o admir – Marta Usurelu si a pionierilor in printul online-ului romanesc – Revista Biz. Am avut un sentiment maret la eveniment, ca si cand as fi fost parte mica (desi necunoscuta) a unei comunitati de vizionari si entuziasti. Entuziasmul ala de care eu tot vorbesc si de care nu ma mai satur. Si de care veti auzi mai mult de acum incolo, intr-un proiect nou si provocator. #comingsoon

Am vazut la Social Media Summit oameni zambind, vorbind despre lucruri serioase, anuntand proiecte ambitioase, schimband paradigme si glumind pe seama lor. Asta inseamna smarketing. Si sunt fericita ca am fost acolo 🙂

Intrati pe www.suntuntaran.ro daca aveti un strop de taran ramas in voi. Deci, care esti taran pe aici? #suntuntaran