…o mireasa care nu si-a imaginat deloc cum va arata ziua nuntii. Dar care s-a incapatanat sa traisca fiecare moment al ei, perfect sau imperfect, alaturi de prieteni si familie. Si mai ales, de mire š
Cam asta e pe foarte scurt povestea nuntii mele. Pe lung, v-o spun mai jos, in cateva imagini si cuvinte.Ā Nu am pus poze nici pe facebook pentru ca sunt momente foarte personale, pe care nu cred ca le poti trai printr-un like. Mai ales ca detaliile sunt cele care raman cu noi, mult dupa ce formatia a tacut si luminile cortului s-au stins. Sunt insa oameni si locuri speciale in acest tablou, care pot servi drept inspiratie celor care isi creioneaza ziua perfecta – si carora nu e niciodata prea tarziu sa le multumesti pentru ajutor si prezenta. #multumimtuturor
Mi-am inceput ziua intr-un loc de poveste. A fost oaza mea de liniste, in inima unui oras aglomerat si inaintea unei zile lungi si obositoare. L-am cautat mult si l-am ales dupa ce am vazut poza de mai jos. Am ajuns acolo cu o seara inainte pentru ca am vrut sa ma trezesc singura. Sa am un moment Me, myself and I. Si l-am avut. Merci, Cherie!
Tot acolo m-am bucurat si deĀ cafeaua cu domnisoarele mele vesele si mama – printre farduri, bigudiuri si rochii – timp pretios de care orice mireasa are nevoie. Pentru ca ziua nuntii nu este despre sarmale si hore, este despre minute care trec cu viteza luminii si din care e bine sa ramai cu zambete si amintiri frumoase. Imi amintesc, de exemplu, ca in poza de mai jos eram in intarziere, ne era foarte cald si injuram sandalele printre dinti, dar cu zambet de poza. Si uite ce fain ne-a iesit š
Un moment de liniste mi-a oferit si limuzina neagra Alpha CabĀ care m-a asteptat la iesirea din hotel, ca un cavaler elegant. A venit mai devreme (cat sa nu-mi dea emotii), m-a asteptat silentioasa sa termin sedinta foto cu domnisoarele de onoare si m-a dus la locatie atat de repede, incat am crezut ca visez. M-am trezit cand l-am vazut pe tata, care mi-a deschis portiera si mi-a intins mana zambitor.
Desi nu mi-am imaginat niciodata tabloul nuntii, am stiut intotdeauna ca vreau o ceremonie religioasa in aer liber, pe iarba verde si langa o apa. Cu mult spatiu liber. Nu a fost usor sa gasesc o locatie cu spatiu verde si open, cu apa turcoaz si un cort alb. Dar nici imposibil. Daimon Club a fost o alegere usoara – pentru ca le-a avut pe toate intr-un singur loc.
A fost greu sa organizez ceremonia religioasa, recunosc. Si a fost momentul care mi-a dat cele mai mari emotii. Imi aduc aminte doar ca am pasit la bratul tatalui meu pe covorul rosu si nu vedeam nimic in stanga sau dreapta, pana cand l-am zarit pe sotul meu, la fel de emotionat ca mine. Ii cunosc zambetul si stiu ca era unul de emotie maxima, care s-a imblanzit cand l-am luat de mana.
Am stiut ce flori vreau, pana sa ajung sa vorbesc cu artistul floral. Pana sa ma gandesc atent la culori si tematica. Am stat la o cafea si ne-am uitat pe niste cataloage asa faine, ca m-am indragostit de orhideeleĀ phalaenopsis. Regale si impunatoare. Si de aici, restul e poveste. Petalia, flori cu poveste.
Am stiut si ca vreau o rochie in care sa ma simt printesa, sa arate ca-n pozele de pe Pinterest si sa fie comoda spre dimineata. Teoretic, voiam imposibilul. Practic, voiam o rochie 3 in 1 – am gasit-o fara prea mult efort, dat fiind ca este un modelĀ unicat, marca Marithe – multumesc Suzanne, pentru grija cu care mi-ai indrumat temerile si mi-ai creat rochia perfecta – printesa, sirena, balerina si clasica – pe care o voi purtaĀ la urmatoarea petrecere.
Pentru ca nu e usor deloc sa faci poze in ziua nuntii si am stiut ca vom fi luati de val si vom uita de multe cadre – de distractia asta s-au ocupat prietenii nostri de la Pic Me Booth – cabina foto care ne-a ajutat sa captam momentele invitatilor si sa ne bucuram de eleĀ mult timp dupa.
Daca de poze s-au ocupat ei, de buna dispozitie a noastra si a invitatilor nostri s-a ocupat Codrut Nistor Band – o gasca de oameni tineri si plini de viata, care au cantat live pana dimineataĀ si cu care am cantat si noi din toti plamanii – mai ales eu, ca am plamani sanatosi :))
Detaliile care au completat decorul au fost literele luminoase, care ne-au luminat dansul langa piscina si au stralucit toata noaptea. Si unde am facut ultima poza spre dimineata, atunci cand nu-ti mai simti picioarele si esti coplesit de un amestec unic de fericire si oboseala š
Am pastrat pentru final o poza foarte draga mie, pe care am vizualizat-o cu mult inainte si care reprezinta momentul nostru special – dansul mirilor –Ā care a marcat finalul emotiilor si inceputul unei seri despre care – daca picioarele ar vorbi – ar spune ca a fost cea mai lunga din toate!
Povestea vizuala a acestei zile a fost asigurata de Miruna & the Bucharest’sĀ – multumesc dragilor, pentru grija cu care mi-ati captat emotiile si focusul pe momentele noastre si nu pe agitatia zilei. Nu e usor sa faci poze in ziua nuntii si in nebunia ei, stiu asta acum –Ā si pentru asta am ales sa lasam finalul povestii nescris atunci.
Nu este intamplator ca am ales sa public astazi povestea nuntii –Ā maine vom ”scrie” finalul povestii, la malul marii.
Sau continuarea ei. Pentru ca daca n-ar (mai) fi, nu s-ar povesti…
Leave a Reply