Se scrie atat de mult in perioada asta, ca m-am gandit sa nu scriu nimic. Dar azi, intr-o discutie cu un partener, mi-a scris un lucru care m-a lasat ceva timp cu privirea in gol…“Despre zilele astea se va scrie in cartile de istorie. Si noi le traim!”

Nu toti le traim usor, dar important acum e sa le traim. Sa citim despre ele in cartile de istorie, nu sa fim istorie. Scary, I know.

Pentru mine, perioada asta de repaus a venit ca un dar. Stiu, greu de crezut. Evident, era mai bine sa fiu pe o plaja frumoasa. As fi preferat sa scriu si de la Starbucks, recunosc :))

E greu sa iei fiecare zi ca si cand maine nu ar exista. E greu pentru ca am fost la cursuri si ne-au invatat sa planificam. Mai putin supravietuirea. Mai putin asta.

E greu cu copiii acasa pentru ca stam putin cu ei. Nu prea imi place mie sa vorbesc despre altii, stiu doar ca eu am strans saptamana asta jucarii pentru tot anul. Si nu e ca si cand nu stiam din start ca asta vine la pachet cu dragalaseniile unui copil, doar ca eu am stiu mereu ca nu sunt full time mom. Ca sa-mi fie mai usor, consider ca suntem in vacanta de Paste. Mindset de criza, na 🙂

E bine sa gasesti o cale sa-ti fie mai usor, apropo de cum iesi cu psihicul intreg din perioada asta. Nu cred ca mai e intreg demult la vreunul, sa fim seriosi!

Mi-am adus aminte de astia care tot spuneau “opriti planeta, vreau sa cobor.” Na, acum coboara daca ai unde.

Ma gandeam des ca nu stiu incotro ne indreptam cu tot acest “nu am timp”. E ciudat insa si sa avem atat timp. Ce facem cu el? Citim? Mie nu-mi iese in perioada asta, imi fug  gandurile. Invatam? Da, asta e un privilegiu. Mancam sanatos? Da, ca tot vedeam oameni la semafor cu covrigul salvator. Dormim? Oh, mie asta imi iese cel mai bine lately. Cred ca am evitat un frumos burnout, la cat somn am restant. Deci da, am gasit partea buna. Caut-o si tu, sigur exista!

Am stiut mereu sa fac rai din ce am. De-aia eram omul care canta in metrou, iubea lunea, nu obosea si nu se plangea ca munceste prea mult. Stiam ca daca intr-o zi nu le-as mai avea,  abia atunci as putea sa ma plang.

Si totusi nu ma plang. Suntem sanatosi toti si asta e tot ce conteaza. Am si noroc sa stau la casa, ceea ce ne va ajuta cand iese soarele. Si prin noroc inteleg rata pe care nu stim cum o sa o platim, apropo de tura de hate pe care am vazut-o legata de pozele din curti 🙁

E greu sa nu stii daca o sa mai ai business – asta e pe buzele tuturor. Daca ai facut orice cu pasiune, vei putea face orice din nou. Daca nu ai spart usa la 5, nu ai trait din somaj, nu ai dat vina pe stat pentru salariul de kkt si nu ai plans ca ai stat peste program, o sa fii ok! Am fost angajat, stiu cum e cu putin, pot cu oricat. Invat repede, citesc pe orizontala, scriu si vorbesc corect, nu o sa mor de foame. Nici tu! Acum ne concentram insa pe a nu muri de la virusul asta tampit. Priorities, cum spuneau pe la conferinte!

E usor sa stai acasa daca vezi ce e afara. E greu pentru ca nu stim cum sa stam acasa. Apropo de stat acasa…

“Și oamenii au rămas acasă
și au citit cărți și au ascultat,
Si s-au odihnit și au făcut exerciții
și au făcut artă și s-au jucat
și au învățat noi moduri de a fi
și s-au oprit
și au ascultat mai atent
cineva medita
cineva se ruga
cineva dansa
cineva și-a întâlnit umbra
iar oamenii au început să gândească altfel
Si oamenii s-au vindecat.

Și în lipsa oamenilor care trăiau
în mod stupid,
periculos,
fără sens și fără inimă,
Pământul începu să se vindece
iar când pericolul se sfarsi,
iar oamenii se regăsiră,
se întristara pentru morți
și au facut noi alegeri
și au visat la noi orizonturi
și au creat noi moduri de a trăi
și au vindecat complet pământul
la fel cum ei fusesera vindecați.

“Vindecarea”: minunata poezie a lui Kathleen O’Meara (1839 – 1888) (Versuri care par să fi fost scrise pentru perioada în care trăim)”

Nu cred ca vom iesi vindecati. Dar imi doresc mult sa iesim cu totii bine. #stamacasa