Stau in liniste pe terasa, fumez o tigara si ma uit la And just like that. N-am mai fumat de 6 ani si cam tot de atunci nu mi-am mai dat voie sa nu fac nimic intr-o seara de marti. Sa vin acasa si sa ma uit la filme. De obicei deschid laptopul sa lucrez sau ajung acasa si fac ceva cu sau pentru Nati. Care e la bunici acum. Si da, casa pare dubios de goala si e greu sa ma reobisnuiesc sa imi aud gandurile, in loc de maaami. Si da, imi dau voie sa fumez cate o tigara si sa nu fac nimic intr-o seara de marti. Cand am uitat sa ne dam voie?

Iubesc luna august, e singura luna cand timpul parca se dilata. Timpul ala de care ne plangem mereu. Am zile in care ma trezesc fara alarma, nu ies din casa in fuga sa ajungem la gradi si nu rup rotile sa ajung la vreo intalnire sau la sala. Luna asta mi-am dat seama ca noi nu ne mai dam voie sa pierdem timpul – pentru ca prea pretios. Mereu le spun colegilor ca trebuie sa fac ceva in fiecare minut cand sunt la birou. Atat de multe am uneori si atat de pretios e timpul. Pretios e sa invatam sa facem fasting. Fasting de oameni care mereu vor ceva, de evenimente la care nu mereu vrem sa fim, de intalniri pe care am vrea sa le amanam. Daca tinem fasting dupa 6 de mancare, putem odata pe luna sa facem fasting de tot ce ne consuma?!

Ma simt norocoasa ca am mereu de lucru, ca niciodata nu ajung la zi cu ce am de facut pentru clienti sau pentru evenimente, ca imi vin idei si nu raman in pana de creativitate, ca mereu planific o vacanta sau un weekend, dar ce bineeeee e sa nu faci nimic. Ce lux!

De fapt nu e nici un lux. E o normalitate de care am uitat noi, astia ocupati mereu sa facem, in loc sa fim. Si daca e doar pentru luna asta caniculara in care timpul ne iarta, sa ne dam voie. Sa fim!